Cu ramurile spre cer

Falnic e pomul ce creşte spre cer,

Balsam de flori înmiresmează zarea;

Un tril duios răsună peren,

Soarele blând îi luminează cărarea.

Dar iată c-a gerului mantie coboară

Învăluind crengile în a-l îngheţului suflu,

Seva-i Cuvântul, pomul se înalţă-n splendoare,

Din a scorburii inimă se revarsă Duhul.

Al toamnei picur şi al iernii cristal,

A verii ardoare nu pot îngenunchea

Rădăcinile hrănite de slove cereşti

Şi îngrijite duios de Mâini părinteşti.

,, Grăuntele acesta, în adevăr, este cea mai mică dintre toate seminţele; dar după ce a crescut, este mai mare decât zarzavaturile şi se face un copac, aşa că păsările vin şi îşi fac cuiburi în ramurile lui."
                                                                            Matei 13:32 

,, El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui, şi ale cărui frunze nu se veştejesc, tot ce începe, duce la bun sfârşit."
                           
                                                                             Psalm 1:3